Unirea lui Cuza la 164 de ani

Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română! Cu ocazia împlinirii a 164 ani de la Unirea Principatelor Române, membri și simpatizanți ai Platfomei Civice ,,Acțiunea 2012” vor marca acest eveniment joi, 24 ianuarie 2013, ora 17:30, în Piața Unirii Principatelor Române din Chișinău. Această acțiune are drept scop reamintirea necesității Unirii din 1859, punerea-n valoare a adevărului istoric și, paralel, atragerea atenției organelor abilitate asupra necesității de a păstra și renova spațiul denumit „Piața Unirii Principatelor”. Pentru că ne pasă, aducem realitatea acasă! Astfel, îi invităm pe toți românii, echipați cu steaguri tricolore, pentru a marca împreună cu noi cea de-a 164 aniversare a Micii Uniri și, paralel, pentru a conștientiza că principala noastră misiune, ca popor, e de a da viață acestui ideal secular, prin reînfăptuirea Unirii.

Proclamarea independenţei Basarabiei la 24 ianuarie 1918

Proclamarea independenţei Basarabiei la 24 ianuarie 1918

Data de 24 ianuarie are o semnificaţie cu totul aparte pentru românii basarabeni. La 24 ianuarie 1918 a fost proclamată independenţa Basarabiei faţă de Rusia. Acest act istoric a constituit unul din cei câţiva paşi decisivi pe care provincia românească est-pruteană i-a făcut la sfârşitul anului 1917 şi începutul anului 1918, pentru a se desprinde din Imperiul Rus şi a reveni la matca ei străbună. Această dată este veriga ce leagă momentul formării Republicii Democratice Moldoveneşti, la 21 noiembrie/2 decembrie 1917, de data unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918.  Această problemă a fost parţial corectată şi oglindită în lucrările cunoscuţilor istorici Anton Moraru, Anatol Petrencu, Valeriu Popovschi, Ion Negrei, Boris Vizer, Ioan Scurtu, Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Palade şi alţii. Însă tema rămâne actuală, necesitând cercetări aprofundate în continuare.
Ca să ne lămurim ce a însemnat pentru Basarabia şi pentru basarabeni actul din 24 ianuarie 1918, este necesar ca, mai întâi, să identificăm aceste premise care au făcut ca el să fie necesar şi realizabil. Bineînţeles, a existat şi mai devreme un curent naţional ce conştientiza apartenenţa teritoriului pruto-nistrean la spaţiul românesc şi care dorea independenţa Basarabiei faţă de Rusia, curent din care au făcut parte Constantin Stere, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Ion Costin, Pan Erhan, Ion Inculeţ, Vasile Ţanţu, Gherman Pântea, Vasile Cijevschi, Pan Halippa, Onisifor Ghibu etc.
Însă proclamarea independenţei Basarabiei la 1918 trebuie pusă în strânsă legătură cu o serie de factori externi, cum ar fi situaţia de pe Frontul Român din timpul Primului Război Mondial, incapacitatea guvernului rus de a controla armata anarhizată ori bolşevizată, dar mai ales cu decizia din 12 ianuarie 1918 a Radei Ucrainene de proclamare a independenţei Ucrainei în faţa ameninţării bolşevice. Astfel, cu toate că la 2 decembrie 1917 Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte autonomă a Republicii Federative Ruse, prin actul politic ucrainean de la 12 ianuarie 1918 ea a fost izolată de Rusia. Mai mult decât atâta, ea a fost pusă în situaţia de a se apăra singură de bandele anarhizate ruseşti ce violau ordinea internă a ţinutului. Într-un discurs ţinut în şedinţa Sfatului Tării din  16 ianuarie 1918, primul-ministru Daniel Ciugureanu menţiona că avem cu toţii o singură orientare tradiţională. “Dar putem oare vorbi acum de orientare rusească? Este dureros să o spunem, însă este adevărat că Rusia nu există, se descompune şi procesul acesta merge tot mai adânc. Acum, mi se pare, e posibilă doar o orientare basarabeano-moldovenească. Trebuie să ne gândim numai la noi şi să ne ajutăm noi înşine”. Astfel apăruseră premisele necesare pentru ca basarabenii să-şi asume răspunderea deplină pentru propria lor soartă. Din fericire, Basarabia nu era lăsată de una singură în faţa pericolului din afară, deoarece, câteva zile mai devreme, prin înţelegerea avută de către conducerea  Republicii Moldoveneşti cu Guvernul României şi reprezentanţii puterilor Antantei, care se aflau pe atunci la Iaşi, ţinutul a fost luat sub protecţia trupelor române.
În acele vremuri tulburi, era absolut necesar ca Republica Moldovenească să-şi precizeze statutul, tocmai pentru a nu fi anexată de un alt stat, fie de Ucraina sau de bolşevici. De altfel, soluţia independenţei s-a dovedit a fi una de compromis, întrucât era menită să mulţumească atât pe cei care se temeau de o anexiune a Basarabiei la Ucraina, cât şi pe cei care vedeau o ameninţare în statul român. Temându-se de unire cu România, unii reprezentanţi ai minorităţilor din Sfatul Ţării, din Duma Chişinăului şi din Zemstva gubernială se opuneau proclamării independenţei pe motiv că aceasta, susţineau ei, nu ar fi fost decât o etapă în pregătirea terenului pentru unirea Basarabiei cu România. În realitate, situaţia din acel moment era de aşa natură, că independenţa era inevitabilă, ca fiind o punte de trecere spre Marea Unire a tuturor românilor. Guvernul din acea vreme al Republicii Democratice Moldoveneşti înţelegea foarte bine acest lucru şi căuta să convingă partidele, structurile locale ale puterii şi mai ales pe deputaţii Sfatului Ţării că altă soluţie nu era. Astfel, Pantelimon Erhan, fost prim-ministru, iar acum, în ianuarie 1918, ministru al Instrucţiunii Publice, le spunea deputaţilor că „odată ce Ucraina este independentă, Republica Moldovenească nu poate rămâne nici ea neindependentă, fiindcă, dacă va fi neindependentă, va fi anexată la cineva. Dar noi ştim ce este libertatea şi republica, de aceea Consiliul Directorilor Generali (aşa se numea pe atunci guvernul Basarabiei - G. C.), discutând chestiunea, a ajuns la concluzia că trebuie făcuţi paşi pentru ca republica noastră să devină independentă, deoarece toate republicile ruseşti vor merge pe această cale. Părerea reprezentanţilor puterilor străine este aceeaşi. Examinând situaţia republicii noastre, ne-am convins că fără declararea independenţei nu putem exista”.
Textul declaraţiei a fost dezbătut şi adoptat de către legislativul Republicii Democratice Moldoveneşti în şedinţa din noaptea de 23 spre 24 ianuarie. Bineînţeles că data 24 ianuarie nu a fost aleasă întâmplător, aceasta fiind cunoscută multor deputaţi basarabeni ca una din datele cele mai importante ale istoriei naţionale a românilor, Ziua Unirii Principatelor Române sub domnia lui Alexandru-Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859. Faptul în sine al alegerii acestei date simbolice urmărea să imprime o notă în plus de entuziasm şi de optimism pentru deputaţii care urmau să voteze Declaraţia de independenţă şi pentru toată populaţia Basarabiei. Sigur că în alegerea acestei date şi în bătălia foarte încinsă care a trebuit dată în Sfatul Ţării pentru convingerea majorităţii deputaţilor să voteze independenţa, esenţial a fost românismul unor oameni politici ca Ioan Pelivan, Ion Buzdugan, Anton Crihan, Pan Halippa şi, nu în ultimul rând, importantă a fost atitudinea lui Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, care ştiuse să obţină susţinerea tuturor fracţiunilor parlamentare şi care stăpânea ca nimeni altul meşteşugul manevrelor politice şi arta concilierii grupurilor cu interese diferite sau chiar aflate în conflict. Nu încape însă nici o îndoială că data de 24 ianuarie 1918 a fost aleasă şi sub influenţa unui important factor din afara parlamentului. Este vorba de faptul că, în zilele acelea, în Basarabia se afla un numeros grup de intelectuali români de primă mână, printre care Onisifor Ghibu, George Tofan, George Murgoci, Petre Haneş. Mai devreme printre intelectualii şi oamenii politici de la Chişinău se aflaseră Octavian Goga, Romulus Cioflec şi Ion Nistor, unii cărturari şi oameni politici basarabeni, ca Pelivan, Buzdugan, Halippa, Ţanţu, Buruiană, Alistar ş.a. erau în legătură cu o serie de personalităţi de primă mărime din Iaşi, între care Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, care în curând va fi numit comisar al guvernului român la Chişinău. Unii din aceşti oameni de cultură români au semnat, chiar la 24 ianuarie, o declaraţie prin care salutau proclamarea independenţei Basarabiei şi arătau legătura acestei date cu evenimentul din 1859.
În declaraţia de independenţă a Sfatului Ţării se menţiona faptul că o astfel de decizie politică devenise o necesitate, deoarece poporul basarabean nu avea de unde să aştepte „orânduirea vieţii sale”. Textul documentului conţine câteva principii de orientare în perspectivă a politicii Republicii Independente Moldoveneşti. Se specifica, între altele, faptul că în politica sa externă, republica va urmări „încheierea cât mai degrabă a păcii obşteşti, democratice, în înţelegere cu toţi întovărăşiţii”, iar “în politica sa lăuntrică, Republica Moldovenească Neatârnată, chezăşluind drepturi depline tuturor naţiilor, va urma cu întărirea slobozeniilor câştigate prin revoluţie şi  vestite... prin Declaraţia Sfatului Ţării de la 2 decembrie  1917. Îndeosebi, Sfatul Ţării şi Sfatul Miniştrilor Republicii Moldoveneşti  se vor sili  să cheme cât mai repede adunarea poporană pe temeiul glăsuirii obşteşti, care va hotărî desăvârşit rânduiala lăuntrică în ţară şi legăturile ei de unire cu alte ţări, dacă aceasta o va cere binele popoarelor republicii noastre. În al doilea rând, Sfatul Ţării şi Sfatul Miniştrilor Republicii Moldoveneşti Neatârnate au grijă să hotărască în cel mai scurt timp treaba pământului. Acesta va trece în mâinile plugarilor fără plată, pe temeiul împărţirii drepte, după cum s-a spus în declaraţia de la  2 decembrie”. În afară de problema agrară şi necesitatea convocării cât mai grabnice a unei Adunări Constituante, în actul de la 24 ianuarie se subliniază şi faptul că armata română aflată pe teritoriul Basarabiei are rolul de a păzi depozitele de hrană şi căile ferate de bandele anarhizate desprinse din  armata rusă şi  că ea nu  ameninţă cu nimic independenţa Basarabiei.
Declaraţia de independenţă a Basarabiei a avut două urmări importante. În primul rând, prin actul de la 24 ianuarie Republica Democratică Moldovenească îşi preciza statutul internaţional într-o vreme în care situaţia din această parte a Europei era extrem de incertă. Sub imperiul ameninţării bolşevice, Ucraina îşi declarase independenţa, dar la rândul ei ameninţa să înghită teritoriul pruto-nistrean, care din acest moment nu avea o legătură directă cu Rusia, deşi pericolul rusesc nu dispăruse. Un anumit pericol prezenta şi influenţa crescândă a Puterilor Centrale. Proclamându-şi însă independenţa, Basarabia demonstra dorinţa de a ieşi de sub influenţa Rusiei.
Dar cea mai importantă consecinţă a actului de la 24 ianuarie a fost faptul că, în mod obiectiv, el a pregătit terenul pentru realizarea unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Odată devenită independentă, Basarabia a fost perfect îndreptăţită să-şi hotărască singură soarta în conformitate cu voinţa poporului său şi a reprezentanţilor săi în organele puterii de stat. Faptul că Sfatul Ţării a proclamat la 24 ianuarie independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi tot el a hotărât, la 27 martie, unirea cu România este o dovadă a consecvenţei liniei politice a parlamentului basarabean şi deci a legitimităţii sale şi a deciziilor istorice pe care le-a luat.

163 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu

‘’Suntem ramâni si punctum’’

                                                       ‘’Deci Basarabia s-a dus unde nu se va mai intoarce, in sinul negrei instrainari’’(Mihai Eminescu)

Mihai  Eminescu   ramine mult mai actual pentru romanii din afara tarii ,servind pentru acestia ca un garant sau o marca a identitatii nationale . Atit in Bucovina cit si in Basarabia,singerinda In dreapa Nistrului,persista o lupta acerba pentru pastrarea identitatii romanesti.Astfel ne-am pomenit ca patrioti romani basarabeni ca am gasit in venele  strabunilor nostri singe de german.Durerea de inima si de suflet a Basarabiei a fost si va ramine Transnistria,in care se incearca anihilarea elementelor de Romanism.Spre deosebire de romanii bucovinieni,care au opus rezistenta unui stat strain,romanii basarabeni sunt pusi in situatia de a se opune propriului lor stat liber si independent.

‘’Suntem romani si punctum” folosim aceasta expresie eminesciana pentru a pune sub lumina,sub tutela ei,un fapt pe care incercam sa-l dovedim de mai multa vreme si anume ca in lume exista 35 milioane de romani.Este o diferenta enorma fata de numarul chinezilor sau a Indiei ,dar totusi ocupam un loc important intre poparele lumii.

Aria traco-geto-ilira este enorm de larga fata de spatiul dintii al strabunilor nostri daci.Tracii,ramura puternica a indo-europenilor sunt cunoscuti din numeroase izvoare :Cimpul lui Marte,Harta lui Agrippa.Problema zonei de raspindire a neamului traco-daco-getic ne intereseaza in cea mai mare masura,deoarece aceasta este aria de formare mai larga a poporului roman unde au ramas insule pe care noi le numim astazi comunitatile  istorice din jurul Romaniei.Istoria nu incepe prin a fi consemnata de Herodot(484-425 i.h),dar acesta este parintele istoriei antice si a celei traco-romane.El scria,de necontestat:”Neamul trac este cel mai numerossi cel mai raspindit din lume,dupa cel al indienilor’’.Asadar,in Europa ocupa locul dintii.Si acest loc era firesc sa dea nastere unui neam mare,cel al romanilor,singur care si-a asumat raspunderea pastrarii numelui de roman vreme de doua milenii.

            Romanii,oriunde s-ar afla isi duc existenta la fel ca in tara,se considera si sunt romani,vorbesc aceeasi limba ,pastreaza la fel traditiile si obiceiurile,si contribuie la imbogatirea culturii lor nationale,chiar daca se inscriu cu aporturi considerabile si in perimetrul tarilor de adoptie in stiinta,arta,sport etc.Pentru ca,daca istoria romanilor din tara este europeana,istoria romanitatii se intoarce inapoi spre tara prin patrimonial oferit de marile valori deopotriva nationale si universale.Mircea cel Batrin,Stefan cel Mare,Vlad Tepes,Iancu de Hunedoara,Dimitrie Cantemir,marii voievozi romani sint si al istoriei Europei,iar Mihai Viteazu a primit nobilul titlu deprincipe,la fel ca marii imparati si regi ai tarilor din occident.Rolul real al romanilor in istoria,civilizatia si cultura lumii este analizat in sute de tomuri masive si recunoscut in primul rind in Europa.Supusi intereselor europene,dar pastrindu-ne sufletul neamului,specificul si demnitatea lui,cu toata toleranta  venita de la Zamolxis si Dumnezeu,tinerii nostrii au ajuns sa smulga cultura din scolile lumii de unde au invatat:la Viena,Berlin,Roma,Paris si in alte locuri,apoi iluminismul romanesc  atit prin Scoala Ardeleana cit si prin cele plamadite de Asachi,Gheorghe Lazar si Eliade,nazuind sa ajunga din urma nazuintele occidentale.

            Romanitatea  este asigurata in primul rind de limba,mijloc de comunicare si intelegere,cel al culturii si spiritualitatii,propagate in primul rind de biserica,dar si in scolile nationale si biblioteci,in universitati din intreaga lume,facultati sau sectii si catedre de limba,istorie si civilizatie.Ne intereseaza toate acestea pentru ca ilustreaza deplin afirmatia ca romanii,la fel ca si toate neamurile de pe pamint,uneori mai mult insa decit altii,se inscriu intre fauritorii civilizatiei universale,dar dincolo de aceste fapte istorice incontestabile ne intereseaza ansamblul romanitatii prin care intelegem ,romanii din tara impreuna cu cei din intreaga lume,precum si iubitorii acestei natii au contribuit in acest spirit,tot asa cum  pe francezi ii intereseaza si au constituit francofonia.

            Existenta romanilor in intreaga lume a insemnat si aceiasi manifestare spirituala facind parte din acelasi neam,si in consecinta din aceeasi cultura,chiar daca unii reprezentati ai lor au scris in alte limbi,in primul rind din motive obiective pentru ca  se adresau altor carturari,ceea ce s-a intimplat si cu istoricii si scriitorii din tara care propagau astfel idei importante si imaginea Romaniei in context mondial.Petru Movila si Dimitrie Cantemir sunt unele din cele dintii nume care au imbogatit cultura Romaniei si europeana.

            Ca concluzie,putem spune ca indiferent unde ne aflam,pe malul drept sau sting al riului Prut,in tari indepartate de inima Romaniei,suntem romani si asa vom fi mereu,in venele noastre v-a curge singe victorios,singe de roman.